Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cinci palestinieni, executați pentru crime sau "colaborare" cu Israelul

Mişcarea islamistă armată Hamas, la putere în Fâşia Gaza, a executat duminică dimineaţă cinci palestinieni, dintre care doi pentru ''colaborare'' cu Israel, acestea fiind primele execuţii în teritoriile palestiniene începând din 2017, transmite AFP. ''Duminică dimineaţă, sentinţa de pedeapsă cu moartea a fost executată împotriva a doi condamnaţi pentru colaborare cu ocupaţia (Israelul, n.red.) şi a altor trei pentru cazuri penale'', a anunţat Hamas.
Ministerul de Interne din Fâşia Gaza, teritoriu palestinian controlat de Hamas din 2007, a dat detalii despre fiecare condamnat executat, dar nu a precizat decât iniţialele numelor, anii sau locurile de naştere. Cele două persoane executate pentru ''colaborare'' cu Israel sunt doi bărbaţi, născuţi în 1968 şi, respectiv, 1978. Cel mai în vârstă dintre ei, care a fost ''spânzurat'', fusese condamnat de justiţia locală pentru că furnizase Israelului, începând din 1991, ''informaţii despre membri ai rezistenţei, locurile lor de reşedinţă'' şi despre ''amplasamente de fabricare şi lansare de rachete'', a indicat Hamas. Al doilea, care a fost executat prin împuşcare, fusese condamnat pentru că furnizase Israelului, începând din 2011, ''informaţii'' care ''conduseseră la luarea ca ţinte şi martirizarea (uciderea, n.red.) unor cetăţeni'' de către forţele israeliene. Celelalte trei persoane executate fuseseră condamnate pentru omor, mai adaugă comunicatul.
În ultimii ani, autorităţile din Gaza au condamnat la pedeapsa capitală mai multe persoane pentru diferite crime sau ''colaborare'' cu Israel, însă ultimele execuţii cunoscute datau din 2017.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.