Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vizită oficială - Zelenski se va întâlni la Washington cu Joe Biden

Ucraina va primi armele şi muniţiile necesare pe parcursul fiecărei luni din anul 2023, pentru a putea lupta împotriva invaziei ruse, a dat asigurări miercuri ministrul Apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, transmite EFE. Înaltul oficial de la Kiev a subliniat că ţara a semnat numeroase contracte cu alte naţiuni pentru a dispune de arme în lunile următoare.
"Industria militară americană este deja în funcţiune. Cu alte cuvinte, una dintre temele-cheie ale fiecărei întâlniri din cadrul «formatului Ramstein» (cum sunt numite întâlnirile Grupului de Apărare al Ucrainei cu alte naţiuni) este implementarea capacităţilor ţărilor care sprijină Ucraina în acest război'', a precizat ministrul ucrainean. În acest moment, "au fost deja plasate comenzi, şi nu doar în SUA, ci şi în Germania, Franţa, Slovacia, Cehia, România şi alte ţări", a subliniat el.
Agenţia ucraineană a reamintit că ministrul Apărării din SUA, Lloyd Austin, a informat încă din noiembrie că cel puţin şase ţări au anunţat mai mult ajutor militar pentru Ucraina, la a şaptea reuniune a aşa-numitului format Ramstein.
De altfel, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se deplasează miercuri în Statele Unite, în prima sa vizită în afara ţării de când a început invazia rusă, la 24 februarie, pentru a obţine mai mult ajutor pentru apărarea Ucrainei. În timpul vizitei, este preconizat ca preşedintele american Joe Biden să anunţe trimiterea unui nou pachet de ajutor militar în valoare de 2 miliarde de dolari către Ucraina, care va include o baterie de rachete Patriot, un sistem de apărare antirachetă extrem de eficient pe care Kievul îl solicită Washingtonului de ceva timp.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.