Slujba de înmormântare a fostului papă Benedict al XVI-lea, oficiată joi la Vatican
Slujba de înmormântare a fostului papă Benedict al XVI-lea va avea loc joi, 5 ianuarie, la Vatican, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres. Papa Francisc va oficia o slujbă la care vor participa zeci de mii de credincioşi în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, începând de la ora locală 9,30 (8,30 GMT).
În vârstă de 86 de ani, papa Francisc va susţine omilia, iar cardinalul Giovanni Battista Re va oficia slujba la altar. Trupul lui Joseph Ratzinger - aşa cum era numit Benedict al XVI-lea înainte de a deveni papă - va fi înhumat în cripta Bazilicii Sfântul Petru.
Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a născut în landul german Bavaria, în 1927, şi a încetat din viaţă la Vatican, în ajunul Anului Nou, la vârsta de 95 de ani.
Preşedintele german Frank Walter Steinmeier şi cancelarul Olaf Scholz se vor număra printre personalităţile care vor fi prezente la ceremonia funerară. Premierul bavarez Markus Söder este de asemenea aşteptat să participe. Din partea Bisericii Catolice Germane, la ceremonia funerară de la Vatican vor fi prezenţi şeful Adunării Episcopale Germane, Georg Bätzing, precum şi arhiepiscopul de München, cardinalul Reinhard Marx, şi arhiepiscopul de Köln, Rainer Maria Woelki.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.