Armata germană a început instruirea tanchiștilor ucraineni
Armata germană a început instruirea soldaţilor ucraineni în manevrarea tancurilor de luptă "Leopard 2", pe care Kievul le consideră critice pentru recuperarea teritoriilor cucerite de Rusia, transmite DPA. Instructajul se desfăşoară, în principal, în poligonul din Münster (vest) al Bundeswehr, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului federal al Apărării. Programul este aşteptat să dureze câteva săptămâni.
Guvernul german a promis Ucrainei 14 tancuri "Leopard 2". În Germania sunt deja în derulare programe de instruire a militarilor ucraineni pentru vehicule de luptă de infanterie "Mader", menţionează DPA.
În același context, NATO intenţionează să-şi crească ţintele pentru stocurile de muniţie, care sunt golite de războiul din Ucraina, a declarat luni presei secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înainte de reuniunea miniştrilor Apărării din ţările aliate, informează Reuters.
El a menţionat printre ţările care au încheiat noi contracte cu industria de profil pentru a-şi reface stocurile de muniţie SUA, Franţa şi Norvegia. Stoltenberg susţine că există planuri pentru a rezolva această problemă pe termen mediu şi lung.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.