Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Arestare în cazul asasinării unui celebru blogger militar rus

Autorităţile ruse au anunţat luni arestarea unei tinere femei, considerate principala suspectă de atentatul în care a fost ucis un celebru blogger militar rus şi fervent susţinător al ofensivei împotriva Ucrainei, relatează AFP şi Interfax.
Anchetatorii ”au reţinut-o pe Daria Trepova, suspectată de participare la explozia dintr-o cafenea în Sankt Petersburg” duminică, a indicat pe Telegram Comitetul de anchetă din Rusia, responsabil de principalele investigaţii penale în Rusia.
Anunţul despre reţinerea tinerei intervine după ce agenţiile internaţionale de presă au relatat că Ministerul de Interne rus a plasat-o în baza sa cu persoane date în căutare. Mai multe mass-media a scris despre aceasta ca fiind suspectată de asasinarea cunoscutului blogger militar pro-Kremlin, Vladlen Tatarski, conform Reuters, EFE şi Interfax.
Vladlen Tatarski, pe numele său adevărat Maksim Fomin, a fost ucis într-un atentat cu bombă duminică la Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui rus Vladimir Putin, atac soldat cu 32 de răniţi.
Tatarski/Fomin, care avea 560.000 de urmăritori pe aplicaţia de mesagerie Telegram, a fost unul dintre cei mai importanţi bloggeri de război din Rusia, un grup mixt de veterani de război şi corespondenţi care susţin campania Rusiei împotriva Ucrainei, dar care formulează în acelaşi timp critici acerbe la adresa conducerii militare ruse în legătură cu diferite aspecte ale ofensivei ruse în Ucraina.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.