Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Suedia mai are de așteptat până să intre în NATO

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a afirmat miercuri că Suedia mai are paşi de făcut până la statutul de membru al NATO, transmite Reuters, la o zi după ce Finlanda a intrat oficial în Alianţa Nord-Atlantică. Cavusoglu a declarat presei că a discutat la Bruxelles cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, despre candidatura Suediei la NATO şi despre problema vânzării de avioane de vânătoare F-16 americane către Turcia.
Suedia şi-a depus candidatura la NATO odată cu Finlanda, în mai anul trecut, la trei luni de la începutul invaziei ruse în Ucraina, şi a semnat protocolul de aderare la alianţă în iulie. Aderarea Suediei a fost ratificată de toate statele membre ale NATO, cu excepţia Turciei şi Ungariei.
Ankara insistă ca autorităţile de la Stockholm să ia unele măsuri de combatere a terorismului, în special a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Budapesta susţine oficial, la nivel guvernamental, ratificarea extinderii NATO, însă procesul parlamentar s-a derulat deocamdată doar în privinţa Finlandei. Sesiunea de primăvară a parlamentului ungar se încheie în 15 iunie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.