Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Președintele Xi Jinping, față în față cu șeful diplomației SUA

Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat luni, cu prilejul unei întâlniri cu secretarul american de stat Antony Blinken, "progresele" şi "terenurile de înţelegere" între Beijing şi Washington, în pofida tensiunilor, relatează AFP şi DPA. Această întrevedere a avut loc în a doua şi ultima zi a vizitei lui Blinken în China, o premieră în aproape cinci ani pentru un şef al diplomaţiei americane, fiind confirmată în ultimul moment.
"Cele două părţi au făcut progrese (în această luni dimineaţă) şi au ajuns la terenuri de înţelegere asupra anumitor chestiuni specifice", neprecizate, a subliniat Xi Jinping, calificând aceste progrese drept "un lucru foarte bun", potrivit unei înregistrări difuzate de televiziunea publică CCTV. "Sper că prin intermediul acestei vizite, secretarul de stat Blinken va aduce un rezultat pozitiv pentru stabilizarea relaţiilor între China şi SUA", i-a spus Xi interlocutorului său.
Întrevederea cu Xi Jinping a avut loc după două zile de diplomaţie bilaterală intensivă, potrivit DPA. Blinken s-a întâlnit şi cu principalul responsabil de politică externă de la Beijing, Wang Yi, şi cu ministrul de Externe Qin Gang. Potrivit media de stat, Wang a declarat că vizita lui Blinken are loc "într-o conjunctură critică în relaţiile sino-americane", care se află "într-o spirală descendentă".
De asemenea, Wang Yi a cerut părţii americane să nu mai alimenteze "teoria ameninţării chineze", potrivit CCTV.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.