Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Active rusești, pentru finanțarea apărării ucrainene

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat vineri "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.
În comunicatul lor final publicat la încheierea reuniunii care s-a desfăşurat timp de trei zile pe mica insulă italiană Capri, ei afirmă de asemenea că examinează "toate opţiunile posibile" pentru a utiliza activele ruse îngheţate pentru a ajuta Kievul, înainte de summitul şefilor de stat şi de guvern din G7, prevăzut să aibă loc la mijlocul lui iunie în Apulia, sudul Italiei.

Şeful diplomaţiei britanice David Cameron a îndemnat joi, la Capri, la găsirea unor moduri "creative" de utilizare a activelor ruse îngheţate în străinătate pentru a finanţa apărarea Ucrainei. Aceste declaraţii au intervenit în condiţiile în care în SUA şi Europa se înmulţesc îndemnurile de a înfiinţa un fond pentru Ucraina utilizând miliarde de dolari din activele ruse îngheţate în Occident după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în 2022. Dobânzile pentru cele circa 200 de miliarde de euro active ruse îngheţate în UE reprezintă de exemplu între 2,5 şi 3 miliarde de euro pe an, potrivit şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Slava Ucraina Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 03:55 104.243.213.*** Link la comentariu

Niet ruzzia !!

postat de marr Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 18:59 86.124.201.*** Link la comentariu

Tot 'examineaza' si se tot 'angajeaza' ...sa NIMIC . Declaratii si vorbe Goale - Jocuri de glezne/prefacatorii . Se gandesc la viitor , sa faca afaceri din nou cu Rusia , si nu vor sa se 'strice la gat' cu ei . ZBARNAIE economia Rusiei ...de la atatea... 'Sanctiuni' .

postat de Slava USA , Slava Ucraina ! Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 21:18 45.56.196.*** Link la comentariu

Decizie istorică în SUA. Ajutorul militar pentru Ucraina a fost votat. O uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului

postat de Rusia VICTORIOASĂ Duminică, 21 Aprilie 2024 07:41 89.137.136.*** Link la comentariu

Săracii slăvari ar trebui să-și slăvească singurul neuron rămas, ce stă ca un ghiocel, căci nu mai are mult! O fi fost marele ajutor al lui pește american votat, dar degeaba! Faptul că nu mai sunt oameni (ukraineni) și că nu mai sunt arme occidentale pe stoc nu va schimba cu nimic situația frontului

postat de Adrian Duminică, 21 Aprilie 2024 08:11 89.39.81.*** Link la comentariu

Un mesaj important dat de vest..nu iti tine activele la noi ca ti le putem fura oricand...in curand printarea de bani fara acoperire nu va mai tine si nici un lider vestic intreg la cap nu se ivește

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.