Zelenski a prezentat la ONU planul de pace
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut, în discursul său de la sediul ONU din New York, o participare semnificativă la reuniunea pe care o pregăteşte cu scopul de a creşte presiunea internaţională asupra Rusiei pentru ca această ţară să pună capăt războiului, informează EFE.
Această iniţiativă ucraineană conţine 10 propuneri pentru a pune capăt războiului şi a fost deja pusă pe masă la primul summit de acest gen promovat de Zelenski, care a avut loc în Elveţia în iunie. Aproape 100 de ţări şi organizaţii internaţionale, printre care nu s-au numărat însă puteri emergente precum India, China sau Brazilia, dar pe care Kievul continuă să mizeze pentru a forţa Rusia să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei, au semnat o declaraţie de sprijin a trei din cele zece puncte ale documentului (referitoare la securitatea alimentară şi energetică şi la îmbunătăţirea situaţiei umanitare - n.r.).
După cum a explicat Zelenski, la acest al doilea summit el speră să abordeze restul punctelor incluse în iniţiativa sa.
Cea mai ambiţioasă cerere din Formula de Pace ucraineană prevede retragerea trupelor ruse de pe toate teritoriile ucrainene.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.