China, avertisment pentru SUA în privința unui război
China a avertizat joi că „niciun război nu trebuie purtat și nici nu poate fi câștigat”, ca răspuns la declarațiile recente ale secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, despre pregătirea militară a țării sale pentru un posibil conflict cu gigantul asiatic, informează EFE.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a acuzat joi Washingtonul că „instigă în mod deliberat la confruntare ideologică” și exagerează presupusa „amenințare chineză”. „Îndemnăm SUA să înceteze să impună Chinei logica sa hegemonică, să abandoneze mentalitatea învechită de Război Rece și să se abțină de la a folosi „concurența strategică” ca pretext pentru a limita și suprima China”, a spus Lin, în conferința de presă zilnică.
Declarațiile lui Lin survin la o zi după ce Hegseth a spus într-un interviu televizat că SUA nu vor un război cu China, dar că „cei care vor pacea trebuie să se pregătească pentru război”, justificând astfel consolidarea militară ordonată de președintele Donald Trump.Oficialul american răspundea astfel ambasadei Chinei la Washington, care miercuri a avertizat că, dacă SUA „doresc un război, fie el tarifar, comercial sau de orice alt tip”, China este „pregătită să lupte până la capăt”.
Beijingul a respins în mod repetat argumentele Washingtonului cu privire la necesitatea de a-și consolida armata pentru a contracara o posibilă amenințare militară chineză. Schimbul de declarații are loc într-o perioadă de tensiuni tot mai mari în relația bilaterală, marcată de dispute comerciale și acuzații reciproce pe probleme de securitate și geopolitică.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.