Ungaria a solicitat asistenţă financiară CE şi FMI
Ungaria a cerut luni Comisiei Europene (CE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) un posibil ajutor financiar printr-un program de precauţie, potrivit unui comunicat transmis de executivul european.
"Comisia a primit o solicitare din partea autorităţilor ungare pentru o posibilă asistenţă financiară din partea UE. Autorităţile au transmis o solicitare similară către FMI. Au indicat de asemenea că intenţionează să trateze orice sprijin UE care le-ar putea fi pus la dispoziţie drept unul de precauţie", se spune în comunicatul CE.
Comisia va examina solicitarea Ungariei "în strânsă consultare cu statele membre UE şi cu FMI", notează executivul european.
Totodată, CE a anunţat că o delegaţie europeană aflată la Budapesta în ultimele două săptămâni a revenit la Bruxelles, după ce a efectuat misiunea obişnuită de supraveghere în urma primului acord de sprijin pentru balanţa de plăţi derulat în Ungaria.
Ungaria a anunţat vineri că a început discuţiile cu FMI şi cu UE pentru o linie de credit de precauţie care să apere economia locală de criza datoriilor de stat din zona euro.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.