O româncă de 64 de ani, găsită moartă într-o livadă cu măslini din Zakynthos

O româncă în vârstă de 64 de ani, aflată singură în vacanță în Grecia, a fost găsită fără suflare într-o livadă de măslini din Zakynthos. Trupul femeii a fost descoperit de un localnic aflat în zonă pentru lucrări agricole, care a alertat imediat Poliția.
Turista din România fusese dată dispărută în urmă cu mai bine de două săptămâni, pe 11 septembrie. Trupul neînsuflețit al Silviei Lungu a fost găsit la aproximativ trei kilometri de locul în care aceasta fusese văzută ultima dată, potrivit imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere din localitatea Alykana.
De la momentul în care a fost anunțată dispariția femeii, oamenii legii au desfășurat operațiuni ample de căutare în întreaga zonă. Poliția a exclus ipoteza unei crime, relatează adevărul.ro, care citează ΕΡΤnews.
Trupul femeii, aflat în stare de descompunere, va fi transportat la Patras, unde va fi efectuată o examinare medico-legală pentru stabilirea cauzelor exacte ale decesului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.