Berlinul, sceptic cu privire la o aderare rapidă a României şi Bulgariei la Schengen
Ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich şi-a exprimat îndoiala cu privire la o aderare apropiată a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, într-un interviu publicat miercuri, relatează AFP.
"Se poate ca anularea prevăzută a contoalelor pe aeroporturi şi în porturi să fie întârziată în continuare", a declarat ministrul pentru cotidianul regional german Hamburger Abendblatt, adăugând că "nu vede pentru mult timp de-acum înainte deschiderea frontierelor terestre".
"Din nefericire, evoluţia din Bulgaria nu este atât de avansată pe cât puteam spera. România se angajează pe o cale politică îndoielnică. Trebuie să ne uităm, desigur, în cadrul unei aderări a unei ţări la Spaţiul Schengen la situaţia cu privire la statul de drept", a precizat Hans-Peter Friedrich.
În septembrie, Uniunea Europeană urmează să analizeze din nou aderarea acestor două foste ţări comuniste la Spaţiul Schengen fără frontiere, după cinci ani de la aderarea lor la Uniune, pe 1 ianuarie 2007.
La 18 iulie, Comisia Europeană a criticat dur România, îndemnând-o să restabilească de urgenţă statul de drept, dar şi Bulgaria, pe care a încurajat-o să respecte mai bine independenţa judecătorilor şi să lupte mai serios împotriva corupţiei la nivel înalt.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.