Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Australia se topeşte sub caniculă

Un val de caniculă a pus stăpânire, zilele acestea, pe Australia, unde este de așteptat ca temperaturile să depășească 40 de grade Celsius, urcând până la 49 de grade în vestul țării, scrie CNN. Joi dimineața, biroul de meteorologie din Australia a prevăzut o maximă de 49 de grade Celsius pentru Marble Bar și Pannawonica, cu doar 2 grade mai puțin decât maxima absolută înregistrată vreodată în Australia, de 50,7 grade Celsius, în 1960. Temperaturile sunt mai mari cu 14 grade decât media acestei perioade. Au fost emise mai multe alerte de incendii de vegetație severe și extreme pentru sudul și vestul ţării. Autoritățile australiene au avertizat că sunt întrunite condițiile formării fenomenului El Nino, caracterizat prin încălzirea apelor tropicale din Oceanul Pacific.
Ianuarie este cea mai caldă lună din Australia, de obicei, așa că oamenii se tem că începutul lui 2019 ar putea aduce vreme și mai severă. În ianuarie 2018, în Sydney s-au înregistrat maxime de 47,3 grade Celsius, cu doar jumătate de grad mai puțin decât maxima istorică înregistrată în 1939, de 47,8 grade.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.