Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cinci condamnaţi la moarte, după asasinarea lui Khashoggi

Un tribunal saudit a condamnat la moarte cinci persoane, găsite vinovate de moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, anul trecut, a anunţat luni procuratura din Ryad, relatează BBC News. Alte trei persoane au fost condamnate la închisoare, a anunţat procurorul Arabiei Saudite, relatează Reuters. Saoud al Qahtani, un fost consilier al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, nu a fost inculpat, iar generalul Ahmed al Assiri, fostul număr 2 în serviciile de informaţii, a fost achitat, din lipsă de probe.
Khashoggi, un critic dur al Guvernului saudit, a fost asasinat în Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, de către o echipă de agenţi saudiţi. Potrivit procuraturii saudite, jurnalistul a fost ucis într-o „operaţiune scăpată de sub control”. Au fost acuzate 11 persoane, a căror identitate nu a fost dezvăluită.
O expertă ONU a conchis că este vorba despre o „execuţie extrajudiciară”. Raportoarea specială Agnes Callamard a îndemnat la anchetarea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, numit şi „MBS”, în asasinat. Prinţul a dezminţit orice implicare, însă a declarat, în octombrie, că în calitate de lider saudit îşi asumă întreaga responsabilitate. Procesul, care s-a desfăşurat cu uşile închise, nu respectă normele internaţionale, iar autorităţile saudite au „obstrucţionat o tragere la răspundere adevărată”, a denunţat ONG-ul de apărarea drepturilor omului Human Rights Watch.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.