Hărţuită de colegi, o fetiţă cu sindrom Down a mers la şcoală cu preşedintele ţării
Embla Ademi, o fetiță de 11 ani cu sindrom Down din Macedonia de Nord a mers la şcoală condusă de preşedintele ţării, Stevo Pendarovski. A fost un gest de susţinere din partea şeful de stat, care a aflat că eleva este victima colegilor ei de clasă și a părinților acestora, care au refuzat să-și lase copiii în clasă cu ea.
Postarea pe Facebook a preşedintelui Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a devenit virală şi a fost preluată de presa internaţională. Totul a pornit de la situaţia unei fetiţe discriminate de colegi şi de părinţii lor. Aceștia au transmis într-o petiție că nu vor permite copiilor lor să meargă la școală din cauza „agresiunii elevei Embla”, astfel că, atunci când s-a întors la școală pentru al doilea semestru, fetița s-a trezit singură în clasă.
Șeful statului a vizitat-o și, în semn de susținere, a însoțit-o la școală, iar imaginile cu ei au devenit virale pe rețelele sociale.
„Copiii cu dizabilități merită incluziune în societate și acces la educație. Cu toții trebuie să dăm dovadă de înțelegere, empatie și sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Copiii cu dezvoltare atipică nu trebuie doar să se bucure de drepturile pe care le merită, ci și să se simtă egali și bineveniți în lumea care le aparține în mod firesc. Este obligația noastră, ca stat, dar și ca indivizi. Am avut onoarea să simt astăzi energia minunată a Emblei în casa și școala ei!”, a scris Pendarovski pe Facebook.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.