Procuror antimafia din Paraguay, asasinat pe plajă
Un cunoscut procuror antimafia din Paraguay a fost ucis în timpul lunii de miere, în Columbia. Marcelo Pecci se afla pe o plajă de pe insula Baru când a fost ucis de doi bărbați înarmați. Cu câteva ore înainte de împușcături, soția lui Pecci anunțase pe Instagram că este însărcinată. "Doi bărbați l-au atacat pe Marcelo. Au venit cu o barcă mică sau cu un jet ski, adevărul este că nu am văzut bine", a declarat soția sa, jurnalista Claudia Aguilera. Unul dintre agresori a coborât și "fără să spună nimic, l-a împușcat pe Marcelo de două ori, un glonț l-a lovit în față și altul în spate", a spus ea.
Pecci era specializat în crimă organizată, trafic de droguri, spălare de bani și finanțare a terorismului. În 2020, el a lucrat la un caz împotriva fostului fotbalist brazilian Ronaldinho, care a fost arestat în timp ce încerca să intre în Paraguay cu un pașaport fals.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.