Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Inflația în Uniunea Europeană a atins 9,8 la sută

Inflaţia în zona euro a continuat să crească, atingând în iulie cota de 8,9%, în timp ce, la nivelul tuturor statelor din cadrul Uniunii Europene, rata inflaţiei este de 9,8%, în România fiind de 13,0%, conform datelor anunţate joi de Oficiul European pentru Statistici (Eurostat).
„Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 8,9% în iulie 2022, în creştere de la 8,6% în iunie. În urmă cu un an, rata inflaţiei era de 2,2%. Rata anuală a inflaţiei la nivelul întregii Uniuni Europene a fost de 9,8% în iulie 2022, în creştere de la 9,6% în iunie. În urmă cu un an, rata inflaţiei în UE era de 2,5%", anunţă Eurostat, într-un comunicat postat pe site-ul propriu şi citat de Mediafax.
Cele mai mici niveluri ale inflaţiei se înregistrează în Franţa şi Malta (6,8%), precum şi în Finlanda (8,0%). Cele mai mari rate ale inflaţiei sunt în Estonia (23,2%), Letonia (21,3%) şi Lituania (20,9%).
România a înregistrat, în iulie, o rată a inflaţiei raportată la nivel anual de 13,0%, potrivit datelor Eurostat.
În iulie, factorul principal care a contribuit la inflaţie în zona euro a fost majorarea preţurilor la energie (+4,02), fiind urmat de alimente, alcool şi tutun (+2,08%), servicii (+1,6%) şi produse industriale non-energetice (+1,16%).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.