Primele convoaie de blindate franceze au plecat spre România
Primele două convoaie de vehicule blindate de luptă de infanterie au pornit, marţi, de la baza militară din Mourmelon-le-Grand, din estul Franţei, în direcţia României, în cadrul unei operaţiuni menite să întărească apărarea flancului estic al NATO, informează agenția France-Presse, preluată de Agerpres. Tancuri Leclerc urmează să ajungă de asemenea în zilele următoare la baza militară Cincu (Sibiu), pentru a întări această misiune sub comandament francez, lansată pe 28 februarie 2022, ca reacţie la loviturile ruse în Ucraina, notează AFP.
În jur de zece convoaie trebuie să plece progresiv din Mourmelon pentru a ajunge în România, transportând pe o distanţă de peste 2.000 de kilometri zece tancuri Leclerc şi în jur de douăzeci de vehicule blindate. Numărul şi itinerariul lor exact nu au fost precizate de autorităţile militare franceze. În paralel, trenuri speciale ce transportă muniţii, hrană şi material de întreţinere vor ajunge şi ele în România.
Din cauza mărimii şi greutăţii lor - un tanc Leclerc şi transportorul său blindat au în jur de 100 de tone - aceste convoaie vor avea nevoie de şapte-opt zile pentru a ajunge la Cincu.
La Cincu, armata franceză va supraveghea grupul tactic interarme, înarmat de brigada a 7-a blindate cu baza la Lille, şi care ar urma să numere 1.000 de militari până în primul trimestru al lui 2023.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.