Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Demitere la vârf după falsul interviu cu Schumacher

Redactorul-șef al revistei germane Die Aktuelle, care a publicat un „interviu” cu Michael Schumacher generat de inteligența artificială, a fost demis, deși revista și-a prezentat scuze familiei campionului, potrivit BBC. „Acest articol de prost gust și înșelător nu ar fi trebuit să apară niciodată. Nu respectă în niciun caz standardele de jurnalism pe care noi - și cititorii noștri - le așteptăm”, a declarat Bianca Pohlmann, director general al Funke Media Group. „Ca urmare a publicării acestui articol, se vor trage consecințe imediate asupra personalului. Redactorul-șef al Die Aktuelle, Anne Hoffmann, care a deținut responsabilitatea jurnalistică pentru acest ziar din 2009, va fi eliberată din funcție începând de astăzi”.
Revista Die Aktuelle a publicat o copertă cu titlul „Michael Schumacher, primul interviu”, iar un slogan sub o fotografie zâmbitoare a lui Schumacher „a sunat înșelător de real”. Articolul a fost realizat cu ajutorul unui program de inteligență artificială numit character.ai, care a generat în mod artificial „citate” ale lui Schumacher despre sănătatea și familia sa. „Pot, cu ajutorul echipei mele, să stau în picioare de unul singur și chiar să merg încet câțiva pași”, se putea citi în „citatele” lui Schumacher. „Soția mea și copiii mei au fost o binecuvântare pentru mine și fără ei nu aș fi reușit. Bineînțeles că și ei sunt foarte triști, cum s-a întâmplat totul. Ei mă susțin și sunt ferm alături de mine”.
Familia lui Schumacher a declarat vineri că intenționează să ia măsuri legale împotriva revistei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.