Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Educație. Copiii ruși vor învăța războiul la școală

Elevii ruși vor învăța din toamnă cum să opereze drone de război și alte tipuri de arme. Ministerul Apărării din Rusia a aprobat planurile de învățământ, care vor fi aplicate începând cu prima zi din septembrie, și a transmis că programul de instruire va include informații elementare privind operarea vehiculelor aeriene fără pilot, a armelor inamice, dar și metode de contracarare a acestora, transmite Euronews, citată de digi24.ro.
Dronele de război au jucat un rol esențial și devastator în războiul din Ucraina. De aceea, statul a hotărât că operarea acestora trebuie să facă parte din programa "Bazele siguranței vieții", începând cu luna septembrie, informează RIA.
Elevii de clasele a X-a și a XI-a vor învăța deopotrivă cum să mânuiască arme de asalt și grenade. Ministerul Apărării de la Moscova a aprobat deja planurile de învățământ, iar acestea urmează să fie puse în aplicare din prima zi a lunii septembrie. Ministrul adjunct al Apărării, Ruslan Tsalikov, a declarat că programul va include informații de bază privind operarea și metode de contracarare a armelor inamice, inclusiv a vehiculelor aeriene fără pilot.
Ministerul Apărării din Marea Britanie cataloghează inițiativă drept un efort de a impune ”patriotismul militarizat”. "Noua încercare a Rusiei de a educa militar copiii face parte din tentativa Rusiei de a dezvolta o cultură a patriotismului militarizat și nu neapărat o încercare de a le dezvolta aptitudini reale", arată oficialii britanici.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.