Biden cere Congresului zeci de miliarde de dolari pentru Israel și Ucraina
În cel de-al doilea discurs adresat poporului american din Biroul Oval, președintele Joe Biden le-a cerut americanilor sprijinul pentru finanțarea cu zeci de miliarde de dolari a Israelului și Ucrainei. El s-a referit la cele două războaie care, deși sunt diferite, au ceva în comun: „Hamas și Putin reprezintă amenințări diferite”, a spus Biden. „Dar ei împărtășesc un lucru în comun. Amândoi vor să anihileze complet o democrație vecină.”
Biden a spus că va trimite o solicitare urgentă de finanțare Congresului, de aproximativ 100 de miliarde de dolari în anul următor. Propunerea include bani pentru Ucraina, Israel, Taiwan, ajutor umanitar și gestionarea frontierelor.
Președintele american a subliniat, totuși, că Israelul nu ar trebui să facă aceleași „greșeli” făcute de SUA după 11 septembrie, când, a spus el, americanii au fost „orbiți de furie”. „Oricât de greu este, nu putem renunța la pace, nu putem renunța la o soluție cu două state”. „SUA rămân angajate față de dreptul palestinienilor la demnitate și la autodeterminare. Actele Hamas nu demonstrează același angajament”, a mai spus Biden.
Statele Unite vor fi mai în siguranţă "pentru generaţii" dacă vor ajuta aceste două ţări în război, a insistat preşedintele american în discursul său din Biroul Oval al Casei Albe.
Cu acest mesaj adresat naţiunii, al doilea doar ţinut din celebrul "Resolute desk", Joe Biden, candidat la realegere, vrea să-şi convingă oponenţii din dreapta dură, dar şi alegătorii obosiţi de conflictul din Ucraina, despre necesitatea unui pachet financiar enorm pentru Kiev şi Israel, notează Agerpres. Legând apărarea Israelului de cea a Ucrainei, el speră că va reuşi să găsească consensul care până acum i-a lipsit în Congres pentru a finanţa o asistenţă militară acordată suplimentar Kievului.
"Leadershipul american este ceea ce ţine lumea laolaltă. Alianţele sunt cele care ne menţin în siguranţă în America. Valorile americane sunt cele care ne fac să fim o naţiune parteneră cu care vrei să lucrezi. Să punem toate acestea în pericol - să ne îndepărtăm de Ucraina, să întoarcem spatele Israelului - pur şi simplu nu merită", a declarat Biden.
"Este o investiţie inteligentă care ne va aduce dividende pentru securitatea americană pentru generaţii întregi", a declarat el în timpul discursului rostit din Biroul Oval. "Ajutaţi-ne să ţinem trupele americane departe de pericol. Ajutaţi-ne să construim o lume mai sigură, mai paşnică, mai prosperă pentru copiii şi nepoţii noştri", a punctat Biden.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.