Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Incendiu la un terminal petrolier al companiei ruse Novatek

Drone „suspecte” și explozii. Baltica

Un incendiu a izbucnit duminică la un terminal din Marea Baltică aparţinând Novatek, cel mai mare producător de gaze naturale lichefiate din Rusia, după ce în zonă s-au auzit explozii şi au fost văzute drone suspectate a fi ucrainene, relatează Reuters, preluată de News.ro.


Complexul Ust-Luga, situat în Golful Finlandei, la aproximativ 170 km vest de Sankt Petersburg, procesează condensatul de gaz stabil în diverşi carburanţi, inclusiv combustibil pentru avioane, păcură şi motorină, potrivit site-ului Novatek. Portul este folosit pentru a expedia produsele procesate pe pieţele internaţionale.
„Nu s-au înregistrat victime în urma incendiului de la terminalul Novatek din portul Ust-Luga. Personalul a fost evacuat”, a declarat Aleksandr Drozdenko, guvernatorul regiunii Leningrad. Drozdenko a declarat totuşi că a fost introdus un „regim de alertă ridicată” şi că oficialii s-au adunat pentru o reuniune de urgenţă.
Agenţiile de ştiri ruseşti au raportat că două rezervoare de stocare şi o staţie de pompare au fost avariate, dar că incendiul este acum sub control.
Drozdenko nu a precizat ce a provocat incendiul, dar agenţia de ştiri rusă Shot a relatat că locuitorii din zonă au auzit o dronă operând în apropiere, urmată de mai multe explozii. Site-ul de ştiri Fontanka, cu sediul în Sankt Petersburg, a informat că cel puţin două drone au fost văzute pe cer zburând spre Sankt Petersburg înainte ca terminalul să ia foc.
Rusia şi Ucraina şi-au vizat reciproc infrastructura energetică în lovituri menite să întrerupă liniile de aprovizionare şi logistica, fiecare parte încercând să o demoralizeze pe cealaltă într-un război de aproape doi ani care nu dă semne că se va încheia, notează sursa citată.
Vineri, un atac cu dronă a lovit un depozit de petrol din regiunea vestică rusă Briansk, la graniţa cu Ucraina, pentru care Moscova a dat vina pe Kiev. Atacul a avut loc la o zi după un alt atac asupra unui terminal petrolier rusesc din Marea Baltică, despre care oficialii ruşi au declarat că nu a avut succes.
Duminică, nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei cu privire la incidentul de la Novatek, iar compania rusă nu a răspuns la o solicitare de comentarii din partea Reuters.
Baza, un canal de ştiri cunoscut pentru contactele sale cu serviciile de securitate, a postat pe Telegram imagini cu flăcări mari care se înălţau spre cer deasupra a ceea ce părea a fi un complex industrial.
Trei nave-cisternă internaţionale erau ancorate în apropierea locului incendiului, deşi nu au fost raportate pagube la acestea, a precizat Fontanka.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.