Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

NASA caută marțieni aspiranți

Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că este în căutarea a patru voluntari motivaţi pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte, transmite DPA, citată de Agerpres.
Începând din primăvara anului 2025, acești voluntari vor petrece 12 luni în cadrul simulării "Mars Dune Alpha", ce se va desfăşura la Houston, în Texas. Situl măsoară 160 de metri pătraţi şi este modelat după conceptul unei staţii de cercetare de pe planeta Marte. Staţia de cercetare va fi o construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

Programul este conceput să simuleze condiţiile şi provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie, printre care administrarea unor resurse limitate, defecţiuni ale unor echipamente şi sisteme, întârzierea comunicaţiilor şi alţi factori de mediu ostili. Printre sarcinile care le vor reveni celor patru voluntari se numără ieşiri autonome la suprafaţa planetei, operaţiuni cu roboţi, menţinerea habitatului şi creşterea unor culturi.
Aceasta va fi cea de-a doua astfel de simulare, ce face parte din programul ''CHAPEA'' (Crew Health And Performance Exploration Analog) al NASA, menit să pregătească viitoarele misiuni cu echipaj uman pe această planetă.

Persoanele interesate pot aplica până la data de 2 aprilie, conform NASA. Voluntarii trebuie să aibă licenţă în domeniul ştiinţelor naturale, să aibă vârsta între 30 şi 55 de ani, să fie "sănătoşi şi motivaţi", nefumători şi să fie cetăţeni americani sau să dispună de viză de şedere permanentă în SUA. De asemenea, trebuie să fie vorbitori fluenţi de limba engleză.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.