Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ucraina permite, în premieră, cetățenia multiplă

Parlamentul de la Kiev a adoptat, miercuri, o lege care le permite ucrainenilor să dețină și cetățenia altor țări, informează Reuters, preluată de Agerpres. Agenția apreciază că decizia este o încercare de a combate criza demografică agravată de războiul cu Rusia. Anterior, legea ucraineană nu recunoștea cetățenia dublă sau multiplă.

Conform estimărilor unor oficiali guvernamentali, diaspora ucraineană numără circa 25 de milioane de oameni, raportat la o populație națională redusă la 32 de milioane, de la 52 de milioane în 1991, când Ucraina a devenit independentă, în urma dezmembrării Uniunii Sovietice.

Problema a devenit mai presantă după invazia Rusiei, în februarie 2022. Războiul a accelerat declinul demografic care se manifesta deja de mai mulți ani. După valurile de emigrație în căutare de muncă din primii ani ai deceniului 1990, milioane de cetățeni au fugit recent din cauza luptelor. Datele arată că în Europa trăiesc acum cinci milioane de ucraineni.

Parlamentarii afirmă că noua lege va simplifica procedurile pentru copiii născuți în străinătate din părinți ucraineni, precum și pentru ucrainenii care obțin cetățenia prin căsătorie; va facilita de asemenea obținerea cetățeniei pentru cei care luptă pe frontul cu Rusia. Guvernul de la Kiev urmează să prezinte o listă de țări a căror cetățenie este acceptată simultan cu cea ucraineană.

Străinii care doresc să devină cetățeni ucraineni trebuie să treacă un test de limbă și de cunoștințe despre istoria și Constituția Ucrainei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Slava Joi, 19 Iunie 2025 23:54 46.97.60.*** Link la comentariu

Niste "informatii adevarate" de la "Ministerul Adevarului". Ucraina permite dubla cetatemie pentru mercenarii europeni care vor lupta pe front. E o "gaselnita" "a la Micron". Slava Z !

postat de Slava Joi, 19 Iunie 2025 23:58 46.97.60.*** Link la comentariu

"Declinul demografic e datorat ucrainienilor de minoritate rusa, care sunt "oficial" circa 35% Slava Z !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.