Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Extinderea ofensivei în Gaza. Israelul încearcă să recruteze soldați din diaspora

Armata israeliană intenționează să recruteze soldați din comunitățile evreiești din diaspora pentru a compensa lipsa de personal din rândurile sale, deoarece lipsa de trupe devine o provocare tot mai mare în fața extinderii ofensivei sale în Fâșia Gaza pentru a ocupa orașul Gaza, au confirmat purtători de cuvânt militari pentru EFE, informează Agerpres.

După cum a informat luni postul de radio militar Galei Tzahal, atenția va fi îndreptată asupra Statelor Unite și Franței, cu scopul de a crește numărul de soldați evrei din aceste comunități cu încă 600-700 în fiecare an. Recent, armata israeliană a confirmat, de asemenea, pentru EFE că va oferi celor care s-au sustras serviciului militar posibilitatea de a se înrola fără a se confrunta cu pedepse pentru dezertare, deși intenționează să înăsprească măsurile împotriva celor care continuă să încalce legea.

Această mobilizare se produce după ce guvernul israelian a aprobat, în urmă cu mai bine de o săptămână, extinderea ofensivei sale în enclava palestiniană pentru a ocupa orașul Gaza, precum și alte zone de coastă, cum ar fi Al Mawasi, ceea ce ar duce la strămutarea a peste un milion de oameni spre sud. ONU a avertizat că acest lucru ar putea crea ''lagăre de concentrare masive''.

Potrivit presei israeliene, între 80.000 și 100.000 de rezerviști ar fi necesari pentru această nouă fază a ofensivei, într-un moment în care trupele israeliene suferă de uzura a 22 de luni de război în Gaza.

Armata a declarat că se confruntă cu o lipsă de aproximativ 12.000 de soldați, dintre care 7.000 sunt combatanți. Acest lucru a obligat guvernul să prelungească durata serviciului militar și să mobilizeze zeci de mii de rezerviști în timpul ofensivei din Fâșia Gaza, cea mai lungă în care a fost implicat Israelul.

În Israel, recrutarea este obligatorie pentru majoritatea evreilor de la vârsta de 18 ani, în timp ce ultraortodocșii - aproximativ 15% din populație - erau în mod tradițional scutiți datorită studiilor lor religioase.

După ce o prevedere temporară care permitea aceste scutiri a expirat anul trecut, Curtea Supremă a ordonat armatei să înceapă să recruteze tineri ultraortodocși, o măsură care a generat tensiuni în cadrul guvernului și proteste în interiorul comunității, care în mare parte refuză să răspundă apelurilor de recrutare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ana List Marți, 19 August 2025 04:22 82.79.117.*** Link la comentariu

Foarte bine. Sa isi recruteze si ideologii din diaspora din Europa si SUA. Statul Israel nu are cum sa fie acuzat de antisemitism. Are doar un prim ministru criminal de razboi - ca si Putin.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.