Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Uniunea Africană solicită corectarea hărților lumii

Proiecția Mercator, concepută de geograful și carotgraful flamand Gerardus Mercator în secolul al XVI-lea pentru a ajuta la navigația maritimă, este criticată de o organizație care militează ca ea să fie înlocuită de o hartă care să arate Africa la adevăratele ei dimensiuni, relatează La Libre și HotNews. Proiecția Mercator este și astăzi modelul cel mai des folosit pentru a reprezenta lumea pe hărți. Însă Fara Ndiaye, directoare adjunctă a organizației neguvernamentale „Speak Up Africa”, afirmă că ea creează o viziune eronată asupra lumii.
„Ea mărește artificial Europa și America de Nord, reducând în același timp dimensiunea Africii cu aproximativ jumătate. Iar această distorsiune nu este neutră: ea modelează imaginația noastră colectivă, influențează programele școlare și, de asemenea, reprezentările din mass-media”, a declarat Ndiaye într-un interviu acordat pentru RFI Franța.
Organizația din care face parte a lansat o campanie „Corectează Harta”, aceasta obținând sprijinul Uniunii Africane, organizația creată pe modelul UE care reunește 55 de țări din Africa.
Reprezentanții campaniei „Corectați Harta” și Uniunea Africană oferă mai multe exemple despre greșelile de pe Proiecția Mercator. Groenlanda (2,1 milioane km²) pare aproape la fel de mare ca Africa (30,4 milioane km²), deși în realitate este de 14 ori mai mică. Ei argumentează de asemenea că Africa ar putea cuprinde Statele Unite, China, India, Japonia, Marea Britanie și mai multe țări din Europa.
Pentru a înlocui această hartă, organizația neguvernamentală susține proiecția „Equal Earth” („Pământ Egal”), considerată mai fidelă dimensiunilor reale ale continentelor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.