Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Uniunea Europeană, acord comercial cu Indonezia

Indonezia și Uniunea Europeană au încheiat marți, la Bali, un acord de liber schimb, după lungi negocieri care s-au accelerat în urma creșterii taxelor vamale americane, transmite France Presse, preluată de HotNews.

Semnat, după nouă ani de negocieri, de ministrul indonezian al Economiei, Airlangga Hartarto, și de comisarul european pentru Comerț, slovacul Maros Sefcovic, CEPA (Acordul de parteneriat economic global) va facilita schimburile comerciale între cele 27 de națiuni ale blocului european și cea mai mare economie din Asia de Sud-Est.
„UE și Indonezia transmit lumii un mesaj puternic, potrivit căruia suntem uniți în angajamentul nostru față de un comerț internațional deschis, bazat pe reguli și reciproc avantajos”, a declarat Sefcovic.

Întârziate în special de spinoasa problemă a produselor agricole provenite după defrișări, negocierile s-au accelerat după decizia președintelui american Donald Trump de a impune o creștere a taxelor vamale pentru numeroase țări.

Conform acordului, 80% din produsele indoneziene exportate către UE vor beneficia de drepturi vamale zero, a explicat Airlangga. Acest lucru ar trebui să fie în beneficiul principalelor produse indoneziene, în special încălțămintea, textilele, produsele pescărești sau uleiul de palmier, a adăugat el. Acordul va permite, de asemenea, investiții în Indonezia, în special în sectoare strategice precum vehiculele electrice, electronica și produsele farmaceutice.

UE este al cincilea partener comercial al Indoneziei, cu 30,1 miliarde de dolari (25,6 miliarde de euro), în 2024.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.