Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Patru morți după prăbușirea unei clădiri din Madrid

Serviciile de urgenţă spaniole au recuperat cadavrele a patru persoane de sub dărâmăturile clădirii cu şase etaje care s-a prăbuşit, marţi, în centrul Madridului, în timp ce erau efectuate lucrări de renovare pentru a fi transformată în hotel, au anunţat autorităţile locale, relatează Reuters și News.ro.

Victimele au fost identificate ca fiind trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, originari din Ecuador, Mali şi Guineea-Conakry, angajaţi pe şantier ca muncitori în construcţii, precum şi o femeie de 30 de ani, arhitectul proiectului de renovare.

Rămăşiţele lor au fost găsite miercuri dimineaţa, la aproape 15 ore după prăbuşirea structurii interioare a clădirii, faţada rămânând intactă. Poliţia şi pompierii au folosit drone şi câini de urmărire în operaţiunile de căutare şi salvare. Alţi trei muncitori în construcţii au fost răniţi.

Conform registrului online al clădirilor în construcţie din Madrid, proprietatea a fost construită în 1965. A fost supusă la două inspecţii tehnice, în 2012 şi 2022, şi a fost clasificată ca „nefavorabilă”, din cauza „stării generale a faţadei, exteriorului, pereţilor despărţitori, acoperişului, teraselor de pe acoperiş şi a sistemului de canalizare şi de scurgere”.

Fosta clădire de birouri, situată într-o zonă din centrul Madridului populară printre turişti, în apropierea Operei şi a Palatului regal, urma să fie transformată într-un hotel de patru stele. Proprietatea aparţine fondului saudit RSR, investitor imobiliar specializat în hoteluri de lux şi apartamente turistice în Spania şi Portugalia.

Renovarea, aprobată de autorităţile municipale în decembrie 2024, era prevăzută să dureze doi ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.