Jaf în șapte minute la Muzeul Luvru
Muzeul Luvru din Paris a fost închis duminică, în urma unui jaf, a anunțat ministrului culturii din Franța, relatează Sky News și AFP, citate de HotNews. Conform ministrului de interne, au fost furate bijuterii de o „valoare inestimabilă”.
Parchetul din Paris a anunțat deschiderea unei anchete pentru furt în grup organizat. Ministrul de Interne Laurent Nuñez a spus că este vorba despre un „jaf important”. El afirmă că „unele persoane au pătruns din exterior cu o nacelă” și că jaful a „durat 7 minute”. Potrivit fostului prefect de poliție al Parisului, este „evident vorba de o echipă care a făcut recunoașteri”. Geamurile au fost tăiate „cu un disc”, relatează Le Parisien.
Hoții au pătruns în clădire dinspre malul Senei, unde se desfășoară lucrări de construcție, a relatat cotidianul Le Parisien, citând concluziile preliminare ale anchetei poliției. Apoi, doi intruși s-au îndreptat spre Galerie d’Apollon (Galeria Apollo), unde se află o selecție din bijuteriile coroanei franceze.
Hoții au fugit cu nouă bijuterii din colecția lui Napoleon. Un colier, o broșă și o tiară se numără printre obiectele furate din vitrinele dedicate lui Napoleon și suveranilor francezi. Un al treilea hoț a rămas afară, a precizat Le Parisien. Bijuteriile furate sunt de o „valoare inestimabilă”, a declarat ministrul francez de Interne, citat de AFP.
Luvru este cel mai vizitat muzeu din lume, cu aproape nouă milioane de vizitatori în 2024, dintre care 80% sunt străini.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.