Prețul petrolului continuă să crească

Cotațiile de referință ale țițeiului au crescut marți cu aproximativ 8%, urcând pentru a treia ședință consecutivă pe fondul extinderii conflictului americano-israelian cu Iranul, care perturbă livrările de combustibil și amplifică temerile privind noi întreruperi ale aprovizionării cu petrol și gaze din Orientul Mijlociu, transmit Reuters și Mediafax.
Contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 6,05 dolari, sau 7,8%, la 83,79 dolari pe baril la ora 11:43 GMT, după ce au atins cel mai ridicat nivel din iulie 2024, de 85,12 dolari. Prețul țițeiului american West Texas Intermediate a crescut cu 5,31 dolari, sau 7,5%, la 76,54 dolari, după ce a atins cel mai ridicat nivel din iunie anul trecut, de 77,53 dolari.
The Guardian relatează că temerile privind blocarea transportului prin Strâmtoarea Ormuz și posibile atacuri asupra infrastructurii energetice vor menține, pentru o perioadă, presiunea asupra pieței.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.