Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dezastru în Iran, în urmă cu 40 de ani. Cutremur cu 25.000 de victime

Pe 16 septembrie 1978, a avut loc, în nordul Iranului, un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter, soldat cu aproximativ 25.000 de victime.

Mişcarea telurică a avut epicentrul la Tabas, localitate situată la 965 de kilometri distanţă de capitala Teheran, la ora locală 19,38. Oraşul Tabas a fost complet ras de pe suprafaţa pământului, iar dintre cei 26.000 de locuitori ai săi, au supravieţuit doar 2.000. Toţi medicii din Tabas au murit în timpul cutremurului, supravieţuitorii fiind nevoiţi să-şi ofere îngrijiri medicale unii altora.

După cutremur, mulţi oameni s-au îmbolnăvit din pricina cadavrelor în descompunere, iar rudele erau nevoite să asiste cum lucrătorii umanitari le îngropau morţii nu în cimitire, ci în locurile unde erau găsiţi, pentru evitarea epidemiilor. Oraşul Tabas a rămas complet fără electricitate, fără linii telefonice şi fără apă potabilă, cea mai apropiată sursă de apă fiind la Mashad, oraş aflat la nouă ore distanţă. 30 de localităţi din jurul epicentrului cutremurului au fost grav afectate, pe o distanţă radială de peste 30 de kilometri. 700 de soldaţi s-au deplasat la faţa locului, însoţiţi de asistenţi umanitari şi echipe medicale.

Mişcarea telurică a durat trei minute, faţă de 10-20 de secunde cât durează un cutremur în mod obişnuit. Şahul Iranului, Mohammed Reza Pahlavi, a anunţat trei zile de doliu naţional.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.