Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Parlamentul ar putea opri un Brexit fără acord

Vor exista oportunităţi în luna septembrie pentru parlamentarii care vor să oprească ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord, a declarat duminică parlamentarul din opoziţie Jon Ashworth, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Publicaţiile britanice au relatat că Dominic Cummings, unul dintre principalii consilieri ai premierului britanic Boris Johnson, a declarat că parlamentarii nu vor putea opri un Brexit fără acord printr-o moţiune de cenzură. "Vor exista oportunităţi pentru noi în luna septembrie, pentru a opri un scenariu fără acord", a declarat Ashworth. "Guvernul va trebui să evidenţieze o legislaţie potrivită pentru a se pregăti pentru un Brexit fără acord. Noi vom folosi tot ce avem la dispoziţie în Parlament şi vom lucra pentru a opri acest scenariu", a adăugat acesta.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.