UE începe vaccinarea în masă
UE a lansat duminică programul de vaccinare în masă anti-COVID, un „moment emoționant de unitate”, în opinia președintelului Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta a declarat că vaccinul Pfizer-BioNTech a fost livrat tuturor celor 27 de state membre. Unele țări au început să administreze primele doze încă de sâmbătă, spunând că nu vor să mai aștepte o zi. UE a raportat până acum peste 335.000 de decese legate de Covid. Peste 14 milioane de persoane au fost infectate, iar restricții sunt în prezent instituite în aproape toate statele membre. Lansarea vaccinului vine și pe fondul apariției unei variante mai contagioase de Covid-19, confirmată în mai multe state europene, precum și în Canada și Japonia. Vaccinarea în masă a celor 446 de milioane de cetățeni ai UE urmează să înceapă în următoarele ore. Acest lucru vine după ce Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Comisia Europeană au autorizat vaccinul germano-american Pfizer-BioNTech. UE a asigurat contracte pentru mai mult de două miliarde de doze de vaccin de la o serie de companii de medicamente.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.