Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Protestatari din Myanmar, împușcați de forțele de ordine

Mai multe persoane au fost împuşcate mortal de forţele de ordine, în cursul protestelor faţă de lovitura de stat din Myanmar, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro. Conform unor surse locale, cel puţin trei persoane au fost împuşcate mortal, iar alte zeci au fost rănite în oraşul Dawei. În oraşul Yangon (Rangoun), capitala economică a ţării, au fost semnalate alte două decese, iar în Mandalay şi Bago, alte trei. Autorităţile nu au făcut niciun comentariu pe această temă.

Armata din Myanmar a preluat cu forţa puterea, pe 1 februarie, după arestarea consilierului de stat Aung San Suu Kyi, premier de facto, şi a preşedintelui Win Myint. Armata din Myanmar a anunţat preluarea puterii de către comandantul militar Min Aung Hlaing, denunţând "fraude electorale" în scrutinul parlamentar desfăşurat în noiembrie 2020. Militarii patrulează în capitala Myanmarului, Naypyidaw, şi în cel mai mare oraş al ţării, Yangon.

Regimul militar a anunţat instituirea legii marţiale în unele cartiere din Yangon, precum şi în zone din Mandalay, al doilea oraş ca mărime din ţară. Circulaţia a fost interzisă pe timp de noapte, iar adunările în grupuri mai mari de cinci persoane nu sunt permise.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a exprimat "preocupare profundă" privind criza din Myanmar, cerând eliberarea imediată a deţinuţilor politici. Uniunea Europeană şi Marea Britanie au cerut organizarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului pe tema situaţiei din Myanmar. Uniunea Europeană şi Statele Unite au anunţat sancţiuni împotriva regimului militar.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.