Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zece civili afgani, uciși din greșeală

Armata SUA a recunoscut că a ucis din greşeală zece civili afgani, dintre care șapte copii, la sfârşitul lunii august, în timpul evacuării Kabulului, într-un atac cu dronă despre care s-a spus iniţial că fusese îndreptat împotriva unui membru al ISIS-K, informează CNN. Afganii, aflaţi într-o maşină, se îndreptau spre casa lor aflată la 3 kilometri distanţă de aeroport, conform BBC. CIA a avertizat asupra erorii cu doar câteva secunde înainte ca racheta antitanc lansată de drona americană să lovească maşina Toyota Corolla în care se aflau civilii nevinovaţi, timp insuficient pentru a mai putea evita tragedia, arată CNN.

„A fost o greşeală”, a recunoscut generalul Frank McKenziel, şeful Central Command, structură a Pentagonului responsabilă de operaţiunile militare din Orientul Mijlociu şi Asia. Oficialul american a admis că nimeni din acea maşină „nu era afiliat ISIS”. Conform BBC, un alt civil ucis fusese translator al trupelor americane în Afganistan. Rudele victimelor au declarat că cei ucişi solicitaseră să fie evacuaţi din Afganistan şi aşteptau să fie sunaţi pentru a pleca spre aeroport.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.