Mită uriaşă pentru a obţine contracte în Venezuela
Pentru a obţine contracte de 71 milioane de euro în Venezuela, un grup italian ar fi plătit mită zeci de milioane de euro. Mişcarea suspectă de bani a fost descoperită de poliţiştii din Milano, care, preventiv, au pus sechestru pe 42 milioane de euro, relatează Mediafax.
Mita urma să meargă la compania petrolieră de stat Petroleos de Venezuela Industrial SA. Suma de 22 milioane de euro ar fi ajuns iniţial în opt companii-fantomă mexicane, care, la rândul lor, au transferat banii sub formă de lobby către "grupul V". Surse judiciare amintesc că "Lujambio (unul dintre presupuşii intermediari în jurul căruia se învârtea întregul sistem) a explicat în timpul interogatoriului că "grupul V" este compus din oameni apropiaţi guvernului venezuelean şi ierarhiilor militare ale ţării din America de Sud". Acuzaţia procurorului Paolo Storari este cea de corupţie internaţională.
Lattonedil Spa, companie deţinută de fraţii Giulietto şi Sergio Bettio (cu o cifră de afaceri de 220 milioane de euro, cu zece fabrici în Italia, Germania, Spania, Franţa şi Bosnia), este acuzată că a plătit mită preşedintelui de atunci şi directorul general al companiei petroliere pentru a obţine, în perioada 2013-2014, două comenzi în valoare totală de 71 milioane de euro, contracte publice pe care, potrivit anchetatorilor, compania le-a primit "prin atribuire directă, fără apelarea la o licitaţie".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.