Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ungaria ar putea avea, în premieră, o femeie-președinte

Formaţiunea guvernamentală ungară Fidesz a nominalizat-o pe Katalin Novak, în prezent ministru pentru familie, la succesiunea lui Janos Ader ca preşedinte al ţării. Al doilea mandat de cinci ani al lui Ader la preşedinţia ţării - un post preponderent protocolar - va expira în 2022.

Katalin Novak a scris pe Twitter că este gata de această provocare, aceea de "a servi întreaga națiune" cu "credință", promițând că nu se va schimba. Ar fi pentru prima oară când Ungaria ar avea un președinte femeie.

Katalin Novak, în vârstă de 41 de ani şi mamă a trei copii, a fost vicepreşedinte al Fidesz, până la congresul partidului de luna trecută, amintește Reuters. Are studii economice, de Drept şi Administraţie Publică, în Ungaria şi Franţa, a trăit în SUA, Franţa şi Germania şi vorbeşte engleza, franceza, germana şi spaniola.

Janos Ader, politician de carieră, a reprezentat un sprijin solid pentru Orban, cu mici excepţii ocazionale legate de unele dintre reformele controversate introduse de guvernul condus de acesta.

Ungaria este republică parlamentară, ceea ce înseamnă că președintele, care este și șef al statului, nu este ales prin vot direct al electoralilor, ci de către legislativ.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.