Politica „Zero-COVID” stârnește furie în China
Oficialii din orașul Guangzhou au oferit scuze pentru comportamentul "violent" al unor subordonați, care au intrat cu forța în 84 de case, în timpul căutării unor persoane ce fuseseră duse într-un hotel de carantină și care ar fi putut intra în contact cu oameni infectați cu virusul SARS-CoV-2, potrivit The Guardian. Mass-media de stat a anunțat că 84 de case dintr-un complex de apartamente din districtul Liwan al orașului Guangzhou au fost deschise în încercarea de a găsi orice "contacte apropiate" ascunse în interior și de a dezinfecta spațiile. Ușile au fost ulterior sigilate și au fost instalate noi încuietori, a relatat ziarul Global Times.
Autoritățile din districtul Liwan au oferit scuze pentru un comportament "prea simplificat și violent", a precizat ziarul. A fost lansată o anchetă, iar "persoanele relevante" vor fi pedepsite sever, a precizat acesta. Acesta este cel mai recent exemplu de măsuri severe de prevenire a răspândirii virusului care au stârnit o reacție publică rară. Pe rețelele sociale, numeroși cetățeni s-au declarat revoltați de decizia autorităților.
Conducerea Chinei și-a menținut politica fermă "Zero-COVID", în ciuda costurilor economice tot mai mari și a perturbării vieții cetățenilor, care continuă să fie supuși la teste de rutină și carantină.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.