Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Amsterdam schimbă regulile în Cartierul Roșu

În curând va fi ilegal să fumezi canabis pe străzile Cartierului Roșu din Amsterdam, conform noilor reglementări prezentate de municipalitate. Lucrătorii din industria sexului vor trebui, de asemenea, să își închidă localurile la ora 3 dimineața, relatează Mediafax.
Legile vor intra în vigoare de la jumătatea lunii mai și au ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii care se plâng de mult timp de tulburările cauzate de turiști. Lucrătorii din industria sexului vor trebui, de asemenea, să își închidă localurile la ora 3 dimineața, relatează BBC. Presa locală a relatat că aproape toți consilierii au susținut setul de măsuri menit să reducă deranjul pentru rezidenți.
Restaurantele și barurile vor trebui să se închidă până la ora 2 dimineața în zilele de vineri și sâmbătă și niciun vizitator nou nu va mai avea voie să intre în cartierul vechi al orașului după ora 1 dimineața.
În prezent, vânzarea de alcool din magazinele de băuturi alcoolice și cafenelele din Cartierul Roșu este ilegală de joi până duminică după ora 16,00. Acum, consiliul le va cere vânzătorilor să elimine complet alcoolul din vitrine în acest interval de timp sau să îl ascundă de ochii publicului.
Capitala olandeză este cunoscută pentru cafenelele sale cu canabis și atrage milioane de turiști pe an. Dar localnicii s-au plâns că acestea atrag traficanți și că abuzul de droguri și alcool duce la creșterea ratei criminalității.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.