Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

România nu este de acord ca Ucraina să dragheze Canalul Bîstroe. Poziție oficială, transmisă Comisiei Europene

Ministerul de Externe urma să trimită, joi, Comisiei Europene poziția României, care se opune intenției Ucrainei de a face lucrări de dragare pe Canalul Bîstroe, anunță diplomația de la București, într-un comunicat. Ministerul precizează că nu a primit nicio informare de la vreo autoritate română că în momentul de față se fac lucrări de adâncire a Canalului Bîstroe și reiterează poziția României, care nu este de acord cu propunerea de includere a brațelor Chilia și Bîstroe ale Dunării în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), relatează Digi24.

„Cu referire la informațiile apărute recent în presa română privind desfășurarea de către autoritățile ucrainene a unor lucrări de adâncire a așa-zisului «canal de navigație Bîstroe», Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, anterior apariției acestor informații publice, nu a fost informat de nicio autoritate română competentă în materie cu privire la desfășurarea de către Ucraina a unor astfel de activități. În urma apariției informațiilor publice menționate, MAE a solicitat, în cursul zilei de 13 februarie, Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării transmiterea unor informații cât mai complete și actualizate privind eventuale activități desfășurate de partea ucraineană în sectorul «canalului de navigație Bîstroe» și evaluarea instituției privind impactul acestora, iar ulterior MAE a solicitat și Poliției de Frontieră Române transmiterea informațiilor rezultate în urma monitorizării activităților efectuate de autoritățile ucrainene sau de contractori ai acestora în sectorul «canalului de navigație Bîstroe», precum și evaluarea caracterului acestora. În funcție de răspunsurile autorităților române de resort, MAE va întreprinde imediat demersurile diplomatice necesare, în cazul în care va rezulta că au fost derulate activități având ca scop adâncirea rutei de navigație”, a transmis Ministerul de Externe, într-un comunicat.
Conform MAE, Comisia Europeană a cerut autorităților române un punct de vedere cu privire la cererea Ucrainei de includere a brațelor Chilia și Bîstroe ale Dunării în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), dar respinge ca neadevărate „informațiile publice potrivit cărora Comisia ar fi cerut, prin acest demers, acordul României pentru adâncirea așa-zisului «canal de navigație Bîstroe»”.
Potrivit comunicatului, Ministerul Afacerilor Externe a transmis inclusiv în cursul anului trecut atât Comisiei Europene, cât și autorităților ucrainene că „autoritățile române nu sunt de acord cu propunerea de includere a brațelor Chilia și Bîstroe ale Dunării în TEN-T (propunere a cărei realizare este urmărită de Ucraina încă din 2014), întrucât este necesar ca proiectul canalului de navigație realizat de Ucraina să respecte strict prevederile de drept internațional aplicabile, inclusiv și mai ales reglementările în materie de protecție a mediului”.
Răspunsul la solicitarea recentă a Comisiei Europene, în cuprinsul căruia va fi reiterată aceeași poziție de dezacord față de propunerea de includere a brațelor Chilia și Bîstroe ale Dunării în TEN-T, va fi transmisă astăzi (joi - n.red.) de către MAE, pe baza contribuțiilor autorităților române competente (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Transportului și Infrastructurii), în termenul indicat de Comisie (16 februarie), potrivit Ministerului de Externe român.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

3 comentarii

postat de macarie banu Joi, 16 Februarie 2023 17:22 89.137.225.*** Link la comentariu

ii doare in 14 pe ucraineni de pozitia Romaniei si a CE.....am mai spus....ne va iesi pe nas cu ucrainenii,si nu doar cu canalul.....ci cu tot traficul asta de dute-vino cu "refugiati" s.a.m.d.....ai nostri dorm in pantofi prin Parlament si Senat....

postat de Este logic Joi, 16 Februarie 2023 21:54 109.166.137.*** Link la comentariu

Păi, dacă nu dragăm și noi Canalul Sulina, măcar pentru întreținere, este normal. Apoi, taxele de traversare a Canalului Sulina, sunt mari, aproape sau un pic mai scump, față de traversarea Canalului Suez sau traversarea Str. Bosfor. Apoi, timpul de așteptare pentru a intra prin Canalul Sulina, este

postat de Gigel Vineri, 17 Februarie 2023 07:16 5.13.195.*** Link la comentariu

Ia fa o demonstratie in fata ambasadei la Bucuresti sa vezi cum esti catalogat dupa. Nu spune nimeni ca situatia e buna in Ucraina dar acum se pierde din vedere faptul ca nu poti face absolut orice vrei tu doar pentru faptul ca te-a atacat Rusia.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.