Irakul invocă ruperea relațiilor diplomatice cu Suedia
Suedia a anunţat convocarea însărcinatului cu afaceri irakian, după ce ambasada suedeză la Bagdad a fost incendiată de manifestanţi, joi, ca reacţie la anunţul unei noi arderi a Coranului prevăzute la Stockholm, relatează Reuters şi AFP. Guvernul irakian a avertizat la rândul său cu ruperea relaţiilor diplomatice, dacă arderea va avea loc, potrivit Agerpres.
"Ceea ce s-a întâmplat este total inacceptabil şi guvernul condamnă aceste atacuri în cel mai vehement mod", a declarat, joi, într-un comunicat, ministrul suedez de Externe, Tobias Billstrom, după ce în zori, la Bagdad, susţinători ai liderului religios şiit Moqtada Sadr au pătruns în ambasada Suediei şi i-au dat foc, înainte de a fi dispersaţi de poliţie, care a recurs la tunuri cu apă.
Manifestanţii au explicat pentru AFP că protestează împotriva unui eveniment prevăzut pentru joi la Stockholm, autorizat de poliţia suedeză, în cursul căruia urmează să fie ars un exemplar din Coran, cartea sfântă a musulmanilor. Ar fi al treilea astfel de eveniment care are loc la Stockholm începând din ianuarie, primele două fiind urmate de o serie de condamnări din partea lumii musulmane şi apeluri la boicotarea produselor suedeze.
"Guvernul irakian a informat guvernul suedez prin canale diplomatice că orice nou incident de ardere a Sfântului Coran pe teritoriul Suediei va necesita ruperea relaţiilor diplomatice", se arată într-un comunicat al guvernului de la Bagdad. Comunicatul adaugă că asaltul asupra ambasadei suedeze a fost o "breşă de securitate care trebuie imediat reglementată" şi menţionează că la o reuniune a cabinetului s-a decis aducerea în faţa justiţiei a celor arestaţi după incendiul din zori.
Circa 20 de persoane au fost reţinute după incendiu, a precizat pentru AFP o sursă de securitate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.