„Air Schengen”, oferta Austriei pentru România și Bulgaria
Presa austriacă scrie că autoritățile de la Viena au făcut o ofertă „interesantă” României și Bulgariei: „Air Schengen”, ceea ce ar însemna că pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul pașapoartelor atunci când zboară în interiorul UE, relatează Mediafax.
„Ministrul de Interne Gerhard Karner dă dovadă de luni de zile de duritate în ceea ce privește aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen. Acum, însă, el a făcut o ofertă interesantă”, scrie krone.at.
Acesta a propus României și Bulgariei „Air Schengen”, astfel încât pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul pașapoartelor atunci când zboară în interiorul UE. Negocierile urmează să aibă loc marți în Slovenia, susțin ziariștii austrieci.
În schimb, Viena ar cere creșterea operațiunilor Frontex în Bulgaria, sporirea controalelor la frontiere și primirea solicitanților de azil din Austria, în special afgani și sirieni.
„Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a scris pe Facebook premierul Marcel Ciolacu.
Amintim că aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost blocată de Austria și de Olanda la Consiliul JAI din decembrie 2022. Bucureștiul a avut sprijinul a 26 de state membre UE, dar a fost blocat de Austria.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.