Israel și Hamas, departe de un acord de armistițiu
Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas nu sunt aproape de a ajunge la un acord privind un armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, a declarat marţi Majed al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, ţară care mediază negocierile, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Nu suntem aproape de un acord, ceea ce înseamnă că nu vedem cele două părţi îndreptându-se către un limbaj care ar putea rezolva actualul diferend cu privire la implementarea unui acord", a declarat Majed al-Ansari, în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că discuţiile între părţi continuă, după mai mult de cinci luni de la începerea războiului dintre Israel şi Hamas.
În pofida noilor discuţii de la începutul lunii martie de la Cairo, cele trei ţări mediatoare - Statele Unite, Qatar şi Egipt - nu au reuşit să obţină un acord de armistiţiu, însoţit de eliberarea ostaticilor reţinuţi în Gaza de la începutul conflictului.
Toate părţile "continuă să acţioneze prin negocieri pentru a ajunge la un acord, speram în timpul Ramadanului", care a început săptămâna aceasta şi durează o lună, a spus Ansari. Cu toate acestea, el a adăugat că nu este în măsură să "propună un calendar" pentru un acord de armistiţiu, subliniind că, pe teren, conflictul a rămas "foarte complicat".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.