Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Relaţia Ucrainei cu SUA s-a deteriorat rapid

Ucraina a dus cu înverşunare lupta pentru supravieţuire împotriva invaziei lansate de vecinul său mai mare şi mai puternic, Rusia, însă lucrurile par să meargă îngrozitor de prost pentru ea la împlinirea a trei ani de război. Relaţia Kievului cu Statele Unite, cel mai mare susţinător militar al său de la începutul războiului, s-a deteriorat rapid de la învestirea preşedintelui Donald Trump. În acelaşi timp, relaţiile dintre Moscova şi Washington cunosc o revigorare, lăsând Ucraina şi aliaţii săi europeni stupefiaţi, scrie CNBC, citat de News.ro.
În momentul de faţă, perspectiva unui ajutor militar mai mare din partea SUA pare moartă, iar probabilitatea ca Ucrainei să i se impună un acord de pace „rău”, în care să fie forţată să cedeze teritorii Rusiei, creşte. Chiar şi perspectiva sprijinului SUA în ceea ce priveşte o viitoare misiune de menţinere a păcii pare puţin probabilă, ceea ce face ca Ucraina să pară izolată şi lăsată baltă după trei ani lungi şi sângeroşi de luptă împotriva Rusiei.
„Washingtonul a semnalat disponibilitatea de a lua în considerare mai multe cereri ruseşti care subminează securitatea pe termen lung a Ucrainei, în timp ce formatul bilateral şi dezgheţarea relaţiilor dintre SUA şi Rusia ridică îngrijorări cu privire la un acord de încetare a focului care ar putea fi foarte nefavorabil pentru Ucraina. Criticile lui Trump la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski alimentează sentimentul antiamerican în Ucraina şi încălzeşte tensiunile transatlantice”, a comentat spune Andrius Tursa, consilier pentru Europa Centrală şi de Est la compania de consultanţă în domeniul riscurilor Teneo.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Trump e putinist? Ciolacu cu TikTok-ul e mai georgist decat Ponta? Luni, 24 Februarie 2025 03:58 5.13.158.*** Link la comentariu

Se schimba si retorica mainstream, care se pliaza pe noua directie. Ciolacu a declarat si el ca vrea pace in Ucraina. Ciolacu /Romania continua ajutorul catre Transnistria. E putinist sau georgist?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.