Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Trupele americane au început retragerea din Siria

Armata americană a început să-şi retragă trupele din Siria, reducând prezenţa de la opt la trei baze, cu obiectivul de a păstra doar una, a anunţat marţi emisarul american Thomas Barrack, într-un interviu acordat postului de televiziune turc NTV, informează AFP și News.ro.

„Reducerea misiunii noastre Inherent Resolve este în curs. Trecem de la opt la cinci, apoi la trei baze. Şi vom ajunge la una”, a declarat trimisul special american pentru Siria, care este şi ambasadorul Statelor Unite în Turcia.

Statele Unite au anunţat la jumătatea lunii aprilie reducerea la jumătate a prezenţei militare în Siria, considerând că au luptat „cu succes” împotriva grupării Stat Islamic, chiar dacă grupări jihadiste rămân active în această ţară aflată în plină tranziţie. Potrivit Pentagonului, prezenţa americană urmează să fie redusă „la mai puţin de o mie de soldaţi în lunile următoare”, din cei aproximativ 2.000 aflaţi în prezent în misiune.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.