Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Taxele vamale impuse de Trump, anulate de Curtea Supremă a SUA

Taxele vamale impuse de Trump, anulate de Curtea Supremă a SUA

Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat, vineri, taxele vamale extinse impuse de președintele Donald Trump în temeiul unei legi destinate utilizării în situații de urgență națională, respingând una dintre cele mai controversate revendicări ale autorității sale, într-o decizie cu implicații majore pentru economia globală, transmite Reuters, citată de HotNews.

Într-o decizie cu luată cu 6 voturi „pentru” și 3 „împotrivă”, a cărei motivare a fost redactată de președintele Curții Supreme, conservatorul John Roberts, judecătorii constituționali au menținut hotărârea unei instanțe inferioare, potrivit căreia utilizarea de către președintele republican a acestei legi din 1977 a depășit limitele autorității sale.

Curtea a stabilit că interpretarea administrației Trump, potrivit căreia legea în cauză - International Emergency Economic Powers Act (IEEPA) - i-ar conferi președintelui puterea de a impune taxe vamale, încalcă atribuțiile Congresului și un principiu juridic cunoscut sub numele de „doctrina chestiunilor majore” (Major Questions Doctrine).

Trump a folosit taxele pe bunurile importate ca un instrument-cheie al politicilor sale de politică externă și economică. Acestea au fost esențiale în războiul comercial global inițiat de Trump după ce şi-a început al doilea mandat de președinte, un război care a înstrăinat partenerii comerciali, a afectat piețele financiare și a cauzat incertitudine economică globală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Un roman Vineri, 20 Februarie 2026 17:16 151.16.29.*** Link la comentariu

Ăia au mai multă minte decât cel care se vrea "cuceritorul "lumii. Pentru el totul e o afacere ,dacă nu ies bani atunci nu-i rentabil. Oricum nu îl vor putea aduce cu picioarele pe pământ...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.