„Despărțiți de ICE” - imaginea anului 2026

Competiţia anuală World Press Photo a anunţat joi "Fotografia anului 2026", premiul principal al celei mai prestigioase competiţii internaţionale de fotojurnalism şi fotografie documentară.
Imaginea este semnată de fotografa americană Carol Guzy, realizată pentru Miami Herald (ZUMA Press, iWitness), şi surprinde un moment tulburător în care copiii unei familii ecuadoriene îşi pierd tatăl, reţinut de agenţii ICE, imediat după o audiere în instanţă, la New York, scrie News.ro.
Fotografia intitulată „Separated by ICE” a fost realizată pe 26 august 2025, la New York. Luis, un migrant ecuadorian despre care familia spune că nu avea niciun antecedent penal, era singurul susţinător al familiei sale. Soţia sa, Cocha, şi cei trei copii ai lor (în vârstă de 7, 13 şi 15 ani) au rămas fără sprijin, într-un moment de durere şi incertitudine totală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.