Finalizarea proiectului „TEHNOLOGIE PENTRU FABRICAREA DE PĂRȚI COMPONENTE PENTRU MAȘINILE DE UTILIZARE GENERALĂ”
PROCENT S.R.L., în calitate de Beneficiar, a finalizat implementarea proiectului „TEHNOLOGIE PENTRU FABRICAREA DE PĂRȚI COMPONENTE PENTRU MAȘINILE DE UTILIZARE GENERALĂ”, cod MySMIS 114514, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020, Axa prioritară 2: „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.2: „Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”.
Proiectul a avut o valoare totală de 4.238.580,92 lei, din care valoarea sumei nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 2.900.111,45 lei.
Proiectul constă în realizarea unei investiții având ca scop demararea unei noi activități economice în sectorul producției de piese componente pentru mașini și utilaje de utilizare generală și se implementează la punctul de lucru amplasat în Municipiul Galați, Calea Smârdan nr. 1, lot 4A/1.
Prin proiect s-au achiziționat echipamente de specialitate (un centru CNC de prelucrare cu laser a metalelor, un motostivuitor și un fierăstrău hidraulic pentru tăierea metalelor), echipamente informatice (server, 2 stații de lucru, 1 switch de rețea cu 24 porturi și o imprimantă multifuncțională), software de proiectare și software pentru sisteme de operare, procesare text și antivirus.
Toate aceste investiții au fost corelate cu acțiuni ce vizează îmbunătățirea activității de marketing prin achiziția unei soluții informatice de tip CRM ce permite gestionarea eficientă a relațiilor cu clienții prin optimizarea proceselor de vânzare și servicii și creșterea adresabilității serviciilor către piața germană prin participarea la un târg internațional de profil.
Prin proiect a fost realizată, de asemenea, certificarea Sistemului de Management Integrat Calitate - Mediu - Sănătate și Securitate Ocupațională.
Implementarea proiectului a permis crearea a 3 noi locuri de muncă: 1 post inginer cu competențe de programare; 1 post tehnician operator roboți industriali; 1 post mecanic motostivuitor, care au fost ocupate de persoane cu domiciliul în județul Galați. Unul dintre aceste locuri de muncă a fost ocupat de către o persoană încadrată în categoria „persoane defavorizate” din perspectiva vârstei.
Informații suplimentare se pot obține de la: tel./fax: 0336.401.054; e-mail: procent.finantare@gmail.com, persoană de contact: dl. Mihai-Lucian DAVID - manager proiect.
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
(P)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.