George Stângă: COPIII SUNT CEI MAI IMPORTANȚI! SIGURANȚA LOR LA ȘCOALĂ DEPINDE DE FIECARE DINTRE NOI.
Sunt părinte a doi băieți care merg la școală și întotdeauna siguranța și sănătatea lor au ocupat cel mai important loc în viața mea.
Fiecare membru al familiei noastre le-a descris copiilor criza de sănătate în care ne aflăm, fără să creeze panică sau vreun sentiment de teamă celor mici. De altfel, discuțiile cu cei doi băieți au existat încă de când a izbucnit epidemia Covid-19 în România. Importanța spălării mâinilor sau a schimbării hainelor imediat ce intră în casă au fost mult mai des explicate ca de obicei. Astfel, băieții au înțeles ce au de făcut și igiena atentă a devenit un obicei pentru ei.
Cu câteva zile înainte de începerea școlii am avut din nou o discuție cu cei doi copii și a fost foarte interesant să văd că știau foarte multe lucruri despre condițiile în care își vor desfășura activitatea la școală. Așa am înțeles că au circulat multe informații pe internet despre acest subiect și au discutat în cercul lor de prieteni și, astfel, au reușit să se documenteze foarte bine.
Cert este că le-am explicat în același timp că urmează o perioadă dificilă pentru ei, mai ales că școala nu va mai fi la fel. Dezinfectarea mâinilor la intrarea în clasă, purtarea măștilor și interacțiunea cu colegii la o oarecare distanță vor fi reguli cu care trebuie să se obișnuiască, chiar dacă nu mai sunt sub supravegherea mea sau a mamei lor.
{gallery}george-stanga-copiii-sunt-cei-mai-importanti-siguranta-lor-la-scoala-depinde-de-fiecare-dintre-noi{/gallery}
Sunt convins că, pe lângă implicarea și responsabilitatea autorităților, în ceea ce privește începutul de an școlar, rolul părinților în procesul de înțelegere a celor mici în legătură cu importanța pandemiei este esențial. Părinții sunt primul exemplu pe care cei mici îl urmează, iar educația de acasă contează enorm. De aceea, fiecare dintre noi poate să-i îndrume pe copii pentru ca ei să evite infectarea cu virusul Covid -19.
Profesorii, părinții, autoritățile locale sau Guvernul României, fiecare dintre aceste entități au obligația să pună pe primul loc siguranța și sănătatea copiilor noștri.
La rândul meu, am avut norocul să fiu crescut de doi oameni foarte atenți la educația mea și tot ceea ce am reușit să realizez până astăzi li se datorează părinților mei.
Le urez elevilor care s-au întors, astăzi, la școală, dar și celor care au rămas acasă și vor face școală online mult succes în noul an!
Competitor electoral: Partidul Național Liberal Galaţi, cod mandatar financiar: 21200012. Postat de Trustul de Presă Dunărea de Jos





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.